luni, 30 noiembrie 2015

Palatul Adevărul





Degradarea avansează rapid în fosta tipografie Luceafărul din Palatul Adevărul. Aici a luat naștere ziarul Adevărul în 1888, continuat de publicația Dimineața (1904). Fosta sală de așteptare și vechiul hol încă mai păstrează golurile portretelor lui Alexandru V. Beldiman, Constantin Mille, Gheorghe Asachi, Ion Heliade-Rădulescu, George Barițiu sau C.A. Rosetti. Totul se sfărâmă și cade în bucăți mici de la ultimul etaj, unde încă mai poate fi găsit laboratorul lui Iosif Berman, primul fotoreporter autentic din România, care a lucrat aici începând din 1925 și până în 1938. 

vineri, 6 noiembrie 2015

Centura de fortificații a Bucureștiului

Pe fondul presiunilor asupra Principatelor Unite de către Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul Rus – domnitorul Carol I ordonă mai multor comisii de ofiţeri să studieze posibilitatea fortificării unor obiective din Câmpia Română. S-a stabilit că cele două priorităţi mai complexe sunt „Cetatea Bucureşti”, un inel fortificat în jurul capitalei, şi Linia fortificată Focşani – Nămoloasa – Galaţi, ultima dintre ele menită să oprească numai atacurile dinspre nord-est.

1882 este anul în care este chemat la Bucureşti generalul Henri Brialmont, arhitectul fortificaţiilor de la Liege şi Anvers, prin urmare o somitate în domeniu. Prin alegerea unui proiectant belgian, Carol I a căutat să evite un scandal diplomatic, Belgia fiind la acea dată o ţară neutră.