marți, 21 mai 2013

Fabrica de bere Bragadiru


La sfârșitul secolului 19 negustorul Dumitru Marinescu Bragadiru cumpară un teren de 70.000 mp în apropierea centrului Bucureștiului, pe calea Rahovei. Aici își investește banii facuți din afacerile cu spirt și alcool rafinat din timpul Războiului de Independență în construirea unei fabrici de bere. Toate clădirile industriale ce formau fabrica, palatul și casele din vecinătate au fost proiectate în 1894 de firma germană din Erfurt „J.A.T.OPF și SOHNE” avându-l ca arhitect pe Anton Schuckerl.

Deja în București mai erau încă două asemenea fabrici, a lui Luther (Fabrica de bere Grivița) și a lui Oppler. Dar tocmai pentru că Bragadiru era un om harnic, cinstit și inteligent, a reușit în scurt timp de la înființarea fabricii (aprilie 1895) să depășească nivelul de producție ale celor doi concurenți. Astfel se face că în 1901 fabrica era dotată cu mașini cu abur de 120 cai putere ce prelucrau orzul de pe meleagurile noastre și hameiul din Bohemia. Producția zilnică era de 12.000 litri de bere cu numai 60 de lucrători. Peste 20 de ani aveau să apară 12 secții la care puteau lucra 261 de oameni. 

Cât despre viața amoroasă a lui Dumitru Bragadiru știm că a iubit-o pe Matilda Schwartz, cu care s-a căsătorit în 1868, având cinci fete și doi baieți. Dar soarta nu i-a ținut partea, căci Matilda a murit la numai 35 de ani din cauza scarlatinei. Cum a pus bazele noi fabrici, Bragadiru s-a recăsătorit din motive de afaceri cu Sofia, văduva fabricantului de bere Luther, de care a divorțat după o scurtă vreme. 


În 1915 Dumitru Bragadiru a murit în urma unei crize cardiace. Averea sa a fost păstrată vreme îndelungată de fiul cel mare,  pe care-l chema tot Dumitru. În urma celui de-al doilea Război Mondial familia sa a fugit pe mai multe continente, iar comunismul de după a profitat din plin. În 1948 fabrica este naționalizată și primește un nou nume, Fabrica de bere Rahova. Mai multe case din zonă au fost demolate în anii ’80 în vederea construirii Academiei Române de lângă Casa Poporului, iar după 1990 toate clădirile au ajuns în paragină. Astăzi, un singur corp a fost restaurat cât de cât, cel de lângă piața de flori Coșbuc, restul sunt abandonate și păzite de cațiva paznici. 

Corpurile explorate în acest articol.


La etajul superior al uneia dintre clădiri am găsit câteva picturi murale deosebite. Spun asta pentru că este prima oară când văd niște aspiratoare pictate pe un perete. Mi s-a părut straniu însă, deoarece mă așteptam să găsesc altfel de reclame într-o fabrică de bere.


Foarte multe clădiri din București strigă. Să le auzi și să le înțelegi pare a fi unul din scopuri. Fabrica Bragadiru este una dintre acestea, mai ales pentru că am auzit că se are în plan construirea unui mall uriaș pe acest teren plin de istorie. 



luni, 20 mai 2013

Necropola Capitalei


Cimitirul Bellu


Cei patru evangheliști care străjuiesc mausoleul Gheorghieff. Opera sculptorului Frederic Storch.

Nici o urmă de bun gust, nici un respect față de ceea ce reprezintă Bellu pentru România. În ultimii ani, singurul interes manifestat a fost cel material, ignorându-se cu desăvârșire bogația spirituală lăsata de înaintași. Puține opere de artă au rămas intacte. Printre ele, cavoul familiei Cantacuzino, pe care urmașii l-au îngrijit cum au putut. Ion Mincu, cel mai cunoscut arhitect român, a lăsat în Bellu câteva lucrări de excepție, necunoscute acum profanilor. 
Una dintre acestea este cavoul fraților Gheorghieff, bancheri celebri în secolul 19, care au finanțat parțial Războiul de Independență. "Din păcate, spune Paul Filip, în anii 1990, mausoleul acesta a fost spart și s-au căutat dinți de aur și bijuterii. S-au furat cele 8 făclii care erau înalte de 1 m și jumătate și groase cam de 40 de cm, pentru a fi vândute la fier vechi." (sursă)
Doamna cu umbrelă restaurată.

În cimitirul Bellu, la figura 65, se află statuia Katalinei Boschott, sculptată de Raffaello Romanelli. Opera, comandată de un anonim, mai este cunoscută şi sub alte denumiri precum "doamna cu umbrelă" sau "doamna în alb". Nu am găsit multe detalii certe despre această doamnă. Se ştie în schimb că ar fi fost profesoară de limbi străine dar prefer să nu dau credibilitate tuturor zvonurilor precum cea că ar fi fost amanta lui Carol sau a lui George Assan. Sunt lucruri mai puţin clare decât indiciile lăsate în urma morţii ei. Mi-am luat, aşadar, o hartă a cimitirului şi un creion şi am pornit spre mormântul ei. 

Pe mormântul de granit roşu scria în franceză cu litere aurite: Cet animal de médecin ma tuée! Herkulesbad - Mehadia 11-12 Août 1906 ("Animalul ăsta de doctor m-a ucis! Băile Herculane - Mehadia 11-12 August 1906"). Literele aurite au fost furate după revoluţie rămânând doar urmele lor. Fraza mai sus menţionată indică fără reţinere persoana vinovată de moartea ei. În acest context, dacă statuia ar prinde viaţă, cel mai probabil ar arăta cu degetul către făptaş. Cum acest lucru nu se va întâmpla niciodată, am luat în considerare poziţia statuii, implicit a privirii ei. Am trasat pe hartă o linie de-a lungul acesteia şi m-am oprit la cavoul Profesorului Doctor Mina Minovici (fig. 52) oarecum uimit. În plus cele două personaje au fost contemporane. Katalina Boschott a murit în 1906, iar Dr. Mina Minovici a trăit între anii 1858-1933.

Concluzia la care am ajuns se desprinde foarte uşor din cele relatate. Un anonim a înregistrat mărturisirile Katalinei referitoare la viitoarea ei moarte. Posibil ca aceasta să-şi fi ţinut un jurnal secret. Personajul necunoscut a transformat informaţiile vitale în indicii menite să mustre vreme îndelungată pe cel ce, prin metode necunoscute, a ucis-o.